Cam cum a fost... 4 Intre... unitati militare...

Am vazut zilele trecute cam cum era viata unui tanar absolvent al unei institutii militare de invatamant proaspat inaltat intr-un grad militar aflat la inceputul carierei si va asigur ca mai erau multe de spus si sincer ma asteptam ca mai multi camarazi sa umble pe la sertarul cu amintiri si sa scoata la lumina aspectele care trebuiau puse in fata celor care se intreaba "ce atata tevatura cu militarii astia, ce nu le ajunge...?", pentru ca numai in momentul in care vor vedea cu ce ne-am confruntat noi de-a lungul vietii in uniforma, cand vor vedea cu ce privatiuni ne-am luptat, la ce a trebuit sa renuntam, la cate riscuri am fost expusi si cate lucruri ne-au fost interzise s-ar putea sa inceapa sa gandeasca cu adevarat la ce inseamna o cariera militara si la modul in care Tara ar trebui sa gaseasca solutii pentru a putea compensa cumva sacrificiile pe care noi le-am facut pentru ca toti ceilalti membrii ai societatii sa-si vada linistiti de viata, de familii si chiar de distractii...

Voi incerca acum sa va aduc in fata realitatea cu care m-am confruntat eu in primii ani ai carierei, realitate cu care, am convingerea ca multi altii s-au confruntat si despre care sper sa vina si sa intregeasca expunerea mea.

O viata, o familie, o cariera nu reprezentau nimic in fata comandantilor si sefilor de dinainte de anul 1989. Puterea exemplului era un element de "tinere in frau" a militarului, astfel spus, periodic trebuiau date exemple depre ce poti pati daca incalci liniile directoare ale partidului si regulamentele militare. Nu conta daca persoana care ajungea obiectul exemplului era sau nu vinovata, daca avea sau nu familie, daca avea sau nu probleme in familie sau de sanatate, tavalugul exemplului mergea inainte si nu ocolea pe nimeni dintre acei care aveau ghinionul sa-i intre in raza de actiune.

Un asemenea nenoroc am avut si eu in primavara anului 1989 cand m-am ciocnit cu un astfel de ghinion si nu o sa spun ca nu am avut nicio vina pentru ca multi se vor grabi sa spuna ca nu pot fi obiectiv intr-o astfel de relatare si asta, evident fara sa stie despre ce a fost vorba asa ca o sa ma multumesc sa spun ca am fost acuzat de incalcarea unui ordin al ministrului emis doar de cateva zile si care avea nevoie de exemple pentru a-si dovedi "utilitatea" iar eu am ajuns... exemplu...

Concluzia, in 24 de ore am fost mutat disciplinar din Bucuresti in Slobozia.

Asta e, Armata e Armata, ai jurat, trebuie sa te supui si, evident ca m-am supus...

Pana aici totul normal si firesc dar haideti sa ne uitam un pic in spatele acestei actiuni...

Eram o familie tanara, la inceputul vietii, nu aveam nici de unele, cu greu ne rupeam de la gura ca sa cumparam un covor sau o mobila in casa dupa ce economiseam luni la randul, aveam un copil de trei ani iar cel de-al doilea era deja pe drum si se pregatea sa vina pe lume, parinti care sa ne sprijine nu aveam, din contra aveam doua mame singure care deja incepeau sa devin dependente de noi iar la unitate, la unitate eram unul dintre cei mai buni ofiteri apreciat constant cu calificatve maxime si proaspat promovat intr-o functie cu mare responsabilitate... Dar credeti ca a contat ceva?

Nu, nu a contat nimic asa ca am lasat si casa aproape goala de mobila si de alte acareturi, si copilul de trei ani si sotia insarcinata in cateva luni dar si un loc de munca la care erau foarte multe de facut si m-am suit in trenul de Slobozia...

Ce sa va spun despre ce am gasit acolo...

Am gasit foarte multi cunoscuti din Bucuresti care, ca si mine ajunsesera puterea exemplului asa ca parasisera la randul lor familiile si-si "executau pedeapsa" in Slobozia...

Asa era pe atunci, Slobozia si Mihai Bravu erau doua garnizoane "de pedeapsa" unde puteai ajunge daca "dadea exemplul" peste tine.

Au trecut cateva luni la Slobozia timp in care deja imi gasisem locul in angrenajul unitatii... de, "militar batran" trecut prin liceu militar, scoala militara, poligoane, trageri "in afara", cu alte cuvinte adaptabil la orice situatie, locuiam, ce-i drept in unitate intr-o cancelarie dar eram de mult invatat cu astfel de lucruri iar cand venea sotia cu copilul pe la mine puteam obtine o camera la Hotelul Partidului...

Dar cand deja ma consolasem cu ideea ca "voi imbatrani" in Slobozia, adica dupa vreo sapte luni, m-am trezit mutat, "la ordin" in Targoviste... Sa o iau de la capat sa va mai explic ca aveam familie... nu mai are rost pentru ca stiti deja asa ca, am parasit si acest loc de munca si m-am dus la Targoviste, evident ca tot fara familie...

Aici am luato de la capat, cu aceeasi cazare in... Cancelaria companiei, cu aceleasi lipsuri cu care eram de mult invatat, cu un loc de munca la fel de solicitant si caruia, in ignoranta tineretii ma dedicam total, cu aceleasi vizite lunare la familie dar cu vizite mai rare ale familiei la mine pentru ca deja sarcina sotiei era intr-o faza mai avansata si nu prea ii mai permiteau deplasarile.

Credeti ca a venit cineva la mine sa ma intrebe ce si cum?

Credeti ca a interesat pe cineva despre familia mea, despre problemele mele, despre lipsurile mele?

Absolut nimeni nu a manifestat un astfel de interes asa ca eu am infruntat totul de unul singur la Targoviste iar sotia, in aceeasi solitudine la Bucuresti...

Noroc ca au venit "evenimentele" din Decembrei 1989 care au pus capat supliciului familiei noastre si care, odata cu intoarcerea la aceeasi unitate de la care fusesem mutat initial au avut peste tot raul suportat un singur lucru fericit, nasterea celui de al doilea fiu al nostru.

Doamne ce usor pare totul acum cand degetele alearga pe tastatura dar cat de greu au trecut lucrurile atunci, cred ca si eu dar si sotia, nu mai vorbesc de cele doua mame am imbatranit cu cateva zeci de ani...

De ce v-am expus aceasta perioada nefasta din viata mea...?  Poate din dorinta de a mai scoate odata la lumina acele greutati care deja au inceput sa fie acoprite de uitare in cei 30 de ani care s-au scurs de atunci si in mod deosebit pentru a-i intreba pe cei care acum "se ingrijesc" de "bunstarea" pensionarilor militari daca au trecut si ei prin astfel de situatii, despartiti de familie, cu grija unui copil si a altuia care sta sa vina, cu parinti in nevoie cu o casa aproape goala, cu o cariera deteriorata total si toate acestea fara vreo vina sau cu vreo vorba buna din partea cuiva...

Dragi decidenti politici si militari, noi cei care v-am deschis drumurile triumfale catre ceea ce sunteti acum chiar ne-am luptat cu viata si cu privatiunile pe parcursul carierelor noastre asa ca, deocamdata inca va rugam sa fiti mai atenti atunci cand hotarati ceva legat de noi si de viata noastra de acum, bine ar fi sa ne intrebati si pe noi, sa stati sa analizati ce veti auzi si deabea dupa aceea sa hotarati iar pentru colegii nostrii mai tineri ajunsi acum decidenti militari... nu uitati ca nu peste mult timp veti ajunge in randurile noastre si poate ca multi dintre noi nu vor mai fi dar tot vor mai fi multi altii care "sa va multumeasca" pentru tot ceea ce ati facut pentru noi.      

Gachi David