Inca nu-i totul pierdut...

Stiu si imi asum...

Da, voi primi o eticheta precum ca sunt un nostaligic, ca tanjesc dupa vremuri trecute, ca am ramas in urma vremurilor...

Si, da, imi asum...

Am fost nascut, crescut si educat in perioada anilor 60 - 80, perioada marcata cu rosu in istoria tarii noastra, cu rosu si cu multe dungi negre, negre pentru ca reprezinta negura in care se zbateau sufletele noastre de copii, de adolescenti, de tineri aflati la portile vietii si care afland de ici, de colo cam cum se petrec lucrurile in afara granitelor noastre tanjeam si noi sa traim ca acolo...

Sa avem si noi filme, sa avem si noi discoteci cu cea mai noua muzica, sa avem si noi pasapoarte pline cu stampile din toata lumea, sa avem si noi si lucruri mult mai lumesti... si apa calda la discretie, si caldura in casa, si carne in frigider fara ore de stat la coada si multe, multe lucruri despre care auzeam la Vocea Americii si la Europa Libera ca se petrec pe dincolo...

A venit momentul 1989...

Stiu ca unii o sa spuna ca am fost diplomat ca nu l-am numit... revolutie...

Stiu ca altii o sa ma critice pentru asta dar, ca si participant direct, in Capitala la ceea ce a insemnat Decembrie 1989 mi-am luat libertatea de a nu ma pronunta...

Dar fie ca a fost Revolutie, fie ca nu, din pacate multi dintre compatriotii nostrii au platit cu viata iar faptul ca multi dintre acesti compatrioti au fost camarazii mei face ca lucrurile sa capete alta conotatie...

Dar si aici lucrurile au ramas in... coada de peste... ce-i drept pentru marea majoritate dintre noi care am fost implicati doar afectiv in evenimente dar pentru cei cu implicare directa care si-au perdut soti, tati, frati chiar si camarazi de o viata lucrurile nu mai stau chiar asa de usor de acceptat...

Sper totusi ca va veni un moment in care oameni adevarati, netributari unor interese politice sa ne spuna ce s-a intamplat cu adevarat in Decembrie 1989 si, sincer mai sper sa ne gaseasca in viata acele momente...

Si daca tot am ajuns aici sa va spun ce m-a indemnat sa scriu aceste randuri...

Am fost zilele trecute la Alexandria..., Alexandria noastra nu ce cu Biblioteca..., Alexandria noastra, Capitala Teleormanului, judetul cel mai rau pomenit in ultimii ani de unii dintre compatriotii nostrii invatati sa rasfranga asupra unei intregi zone geografice modul in care i-au perceput pe cei care s-au aflat vremelnic la conducerea natiei si care au venit din zona respectiva de parca regretatul Liviu Vasilica, usoara sa-i fie tarana acolo unde se afla a avut vreo vina ca dupa zeci si zeci de reprezentanti ardeleni, bucuresteni, moldoveni a venit si vremea vechiului Regat sa-si trimita reprezentantii la Capitala...

Oameni buni, m-am simtit ca acasa...

E drept ca prin casatorie am devenit copilul adoptiv al acestor meleaguri dar, va spun cu mana pe inima ca oamenii pe care i-am gasit intro zi de iarna, intro sala la Primaria municipiului mi-au umplut inima de bucurie, de speranta, de multumire sufleteasca si de sentimentul ca nu mai trebuie sa-mi fie rusine ca-mi vin lacrimi in ochi atunci cand ascult Balada lui Porumbescu... sa nu-mi mai feresc privirile atunci cand mi se incetoseaza la ascultarea imnului Treceti batalioane romane Carpatii... sa nu mai dau mai incet din buton sonorul aparatului de radio cand trece Liviu Vasilica cu Trasioara iar eu sunt oprit la semafor...

Da dargi camarazi, am aflat, din fericire multi, foarte multi barbati care nu se sfiesc sa afirme ca-si iubesc Patria si Poporul pana la sacrificul suprem si ca singura lor parere de rau este legata de faptul ca anii si greutatile vietii nu le-ar mai da voie sa stranga arma in mana cu aceeasi tarie cu care au facut-o viata intreaga daca nevoia Traii le-o va cere...

Da, am aflat ca Nationalismul inca nu s-a stins intre granitele Tarii...

Da, am aflat ca indiferent cat ne vor strica multinationalele si ONG-urile straine copii si tineriii inca nu e totul pierdut... inca mai sunt Romani adevarati care chiar daca au pletele albe si umerii incovoiati sunt acolo... si vor fi acolo daca va fi nevoie...

A fost o experienta fantastica...

Mi-as dori sa reusesc sa ajung cat mai repede si prin celelalte Capitale de judet pentru ca sigur cei din generatia noastra avem foarte multe astfel de lucruri in comun iar astfel de intalniri ne vor umple inima de bucurie si de speranta...

Iar daca prin astfel de intalniri vom reusi sa ne apropiem si sufleteste dar si pentru a ne apara impreuna interesele castigul va fi si mai mare...

Multumiri camarazilor de arme regateni, actulalilor colegi de Liga pentru ca mi-au dat acest fericit prilej de a ma simti asa cum mi-a fost dat sa ma simt!

Felicitari din suflet camarazilor teleormaneni proveniti din toate zonele  Ostirii nationale: pompieri, jandarmi, politisti, armata, etc care au inteles ca indiferent de mandria si orgoliul apartenentei la o structura sau alta toti avem un interes comun si ca numai impreuna avem cele mai mute sanse sa le indeplinim.

   

         Gachi David