Lamuriri...

Sincer sa fiu, pana acum ceva vreme, nu am privit niciodata activitatea mea in cadrul Ligii si mai apoi in cadrul Consiliului ca ceva strict personal, ceva benefic persoanei mele care, intr-un final sa-mi aduca oarece beneficii, materiale, spirituale sau de oarece natura ci din contra, am privit totul ca pe o datorie morala pe care o am fata de fostul Comandant al Scolii militare pe care am absolvit-o in anul 1983, comandant care acum bate la poarta celor 80 de primaveri si care are in spate o cariera impresionanta, cu zeci si zeci de ani de militarie si care acum, urmare a legilor emise de clasa politica contemporana are o pensie mult, mult mai mica decat cea pe care o am eu, fostul dumnealui elev si aceasta este doar o comparatie decenta, pentru ca si eu am deja in jur de 6-7 ani de pensie dar stau si ma intreb cum ar fi comparatia cu cei care tocmai si-au primit decizia...

E drept ca pot fi catalogat drept un... romantic, un visator care imi inchipui ca societatea noastra este capabila de un lucru corect, de bun simt...si da, recunosc, inca mai sper... Si din acest motiv mi-am sacrificat si zilele, si sanatatea, si familia si mai ales pasiunile pentru a face ceva... nu pentru mine, pentru ca cu mine soarta a fost ceva mai darnica, nu neaparat pentru ca mi-a recunoscut meritele personale ci pentru ca pur si simplu s-a intamplat ca in perioada in care am trecut eu in rezerva, respectiv la pensie, legea sa-mi acorde o recunoastere, meritata zic eu, a tuturor privatiunilor carora le-am rezistat ani si ani pana la momentul pensionarii... Ca au fost mai acute sau mai putin acute decat cele care au marcat carierele tuturor militarilor... numai Bunul Dumnezeu stie dar eu stiu sigur ca independent de vointa si de dorinta mea am beneficiat de niste conditii legislative foarte favorabile... E oare vina mea? E oare vina celorlalti ca nu au putut beneficia de acelesi conditii? Cine oare ne poate spune?

Dar daca tot am ajuns aici, ce se poate face?

Eu am ales sa ma implic si sa fac ceva astfel incat fostul meu comandant din Scoala militara sa vina langa mine... ba chiar sa ma lase in urma daca se va dovedi ca ceea ce a facut dumnealui este mult mai important decat am facut eu si asta nu o spun doar asa, ca sa ma aflu in treba ci o spun pentru ca asa cred... si va dati seama ca e valabil nu numai pentru dumnealui ci pentru toti ceilalti care au avut merite mai mari decat mine si decat ceilalti care au benificiat de aceiasi conjunctura favorabila de care am beneficiat eu... Problema este ca sunt multi altii care au beneficiat si mai mult decat mine dar care tac... mormant... numai si numai ca sa nu atraga atentia asupra lor... Pai de ce oare? Pai... e simplu... daca eu care am inteles si am incercat sa fac ceva m-am ales numai si numai cu injuraturi de tot felul, pe ei, oare ce i-ar putea astepta?

Si atunci nu e mai bine sa stai in banca ta si sa-ti vezi de viata? Ce te doare pe tine daca fostul tau sef are pensia la jumate sau la sfert...? Asta e soarta... Sa ne vedem fiecare de viata si... Doamne ajuta... Inteleapta atitudine...

Da, dragi camarazi cam asa stau lucrurile...

Pleci de acasa... Caldura mare...Stai in statii... mergi pe jos ca si asa circulatia e blocata... Ajungi la minister... Colegii mai tineri se uita la tine de parca ai venit cu miloaga... Stai si astepti... si iar astepti... si in sfarsit vine cineva si-ti cere si buletinul si talonul... ba chiar si grupa sanguina daca ai norocul sa nimeresti peste unul mai scrupulos... treci prin turnicheti, prin usi batante, prin tot felul de senzori ca sa ajungi intr-un loc unde esti privit precum cersetorul caruia i-ai intins o bancnota de 10 lei la plecarea din fata casei... Si pentru ce? Pentru ca cea mai mare parte din camarazii tai sa se intrebe " Dar ce urmaresti? Dar ce avantaje ai? Trebuie sa fie ceva la mijloc... Cui te-ai vandut si ce ai primit? si multe, multe altele de acest gen...

Oare chiar se merita? Suntem o mana de... romantici... o mana de, zic eu, militari adevarati care atunci cand suntem convinsi de ceva chiar plecam la lupta... o mana de... visatori care credem ca odata si odata in aceasta Tara lucrurile vor fi asa cum trebuie... ca fiecare va primi conform cu ceea ce a dat si ca nimeni nu va trece in fata doar pentru ca e... fiul lui tata sau pentru ca s-a inscris in partidul care acum e la putere...

Da, dragi camarazi, cam asa se vad lucrurile de aici de la noi dar stiti ceva... deja nu mai merge... Cand vezi ca sunt altii, multi, multi altii, mult mai neindreptatiti si mai loviti de soarta decat tine dar care fie ca nu catadicsesc sa faca ceva pentru ei, nu neaparat pentru cei multi si mai mult de atat nu fac decat sa te injure pe tine pe cel care nu poti sa ramani imun la nedreptatile lor... atunci mai are rost sa faci ceva?

Dragi camarazi, eu am ajuns in acest punct... Deja stau sa ma intreb daca are rost sa ma mai implic in conditiile in care beneficiarii implicarii mele in loc sa ma aprecieze, sau cel putin sa ma trateze cu indiferenta ma injura de dimineata pana seara... Din punctul meu de vedere daca as continua m-as putea numi... masochist si va rog sa ma credeti ca nu este cazul...

Dragi camarazi... "din contra"... eu, personal, o sa incerc sa ma abtin pe viitor asa ca, o sa astept cu nerabdare pana cand o sa apara un alt... camarad dispus sa-si asume ceea ce mi-am asumat eu ca sa incerce sa va tina la curent cu tot ceea ce se intampla in domeniul de interes si care sa se aleaga numai si numai cu injuraturile dumneavoastra...

Va doresc la toti pensie lunga si multa sanatate!

David Gachi