Te-ai hotarat sa imbraci haina militara cu multi,
foarte multi ani in urma. Motivele au fost dintre cele mai diferite, fie ca ai
avut in familie militari care ti-au marcat copilaria cu verticalitatea lor, fie
ti-a placut mult istoria acestui popor si te-ai gandit ca purtand haina
militara vei putea pune si tu umarul la apararea lui, fie ca te-ai gandit la mersul
cadentat al soldatilor la parada de ziua nationala sau chiar la bucuria pe care
o simt pompierii cand salveaza o viata, da, motivele ar fi putut fi foarte
multe dar important este ca te-ai hotarat si ca ai plecat pe drumul tau.
Au urmat apoi ani grei de munca, de invatatura
serioasa, de stat numai tu si cu tine prin scoli, departe de familia iubitoare,
departe de mana protectoare a parintilor si de dragostea fratilor departe de
bucatele alese ale mamei a caror lipsa o simteai cel mai mult atunci cand
incercai sa-ti astamperi foamea cu o coaja de paine neagra. Da, a fost o
perioada foarte grea pentru tine cand copil fiind inca a trebuit sa te
razboiesti singur cu lumea.
Au urmat apoi zeci de ani de cariera militara.
Cuvintele sunt sarace si nu pot zugravi in intregime
ce au insemnat acesti ani.
Poate ca ti-ai petrecut cariera in carlinga, printre
nori si printe stele aparand cu nelinistea ta linistea tuturor...
Poate ca ai navigat pe marile lumii luptandu-te cu
valurile si cu dorul de cei dragi dar bucurandu-te ca ei pot dormi linistiti in
paturile lor chiar daca pentru asta tu trebuia sa stai treaz...
Poate ca poligoanele ajunsesera a doua ta casa
sau... poate chiar prima... pentru ca numai pregatindu-te tu incontinuu cei de
acasa se puteau simti cu adevarat acasa...
Poate ca granita se simtea in siguranta atunci cand
pasii tai o strabateau din zori si pana in noapte...
Poate ca vecinii tai dormeau linistiti stiind ca
daca Doamne feri vine vreun parjol vecinul lor, pompierul va sari si-i va feri
de cel rau...
Poate ca tinerii care se plimbau linistiti prin parc
simteau ca tu, facandu-ti rondul ii protejai de rau si de rautati...
Poate ca Tara ta se simtea mai mandra cand tu cladeai
Canalul Dunare - Marea Neagra sau Transfagaraseanul sau chiar Casa Poporului...
Poate ca, indiferent de culoarea uniformei pe care
ai purtat-o in acei ani sangele pe care l-ai varsat pentru Tara si Poporul tau
avea culoarea purpurei de pe tricolorul care te-a insotit in intreaga
cariera...
Da dragi
camarazi, asa a fost...
E drept ca fiecare dintre noi a avut o cariera unica
dar indiferent de culoarea uniformei pe care o imbracam in fiecare dimineata,
indiferent de locul in care ne aflam, indiferent de activitatile pe care le
faceam, totul era pentru Tara, totul era pentru Popor, totul era pentru ceea ce
toti am jurat cu mana pe drapel ca vom apara chiar cu pretul vietii...
Si nu sunt vorbe mari...
Toti dintre noi am platit cu cate un pic din viata
noastra pentru ca in aceasta Tara toti ceilalti sa se poata bucura pe deplin de
viata lor.
Dar din pacate drumul Naturii este intr-o singura
directie, anii au trecut iar noi care din cauza grijilor nu prea am putut sa ne
bucuram de ei am ajuns la sfarsitul carierelor, la sfarsitul unei vieti de
militar, am ajuns in ziua in care a trebuit sa dezbracam haina militara si
chiar daca ne-a inundat o mare parere de rau am avut si o bucurie, bucuria unei
datorii bine facuta.
Ajunsi aici ne-am fi asteptat nu neaparat la
recunostinta Natiei dar cel putin la o viata linistita care sa ne permita nu sa
retraim dar cel putin sa ne gandim in liniste la ce ar fi putut insemna viata
pentru noi daca am fi ales ca in loc sa-i aparam noi pe altii sa fi ales sa fim
noi aparati de altii. Din pacate am ajuns in situatia ca nici macar acest lucru
sa nu-l avem. Am ajuns in situatia in care in loc sa stam linistiti in sanul familiilor care ne-au lipsit atat de
mult in acei ani sa umblam prin tribunale, sa iesim in strada ca sa ne capatam
o bruma de drepturi care sa ne permita un trai linistit acum la apusul vietii,
sa ne gandim cum sa-i facem pe cei care detin acum "painea si cutitul"
sa-si aduca aminte de noi, de noi cei care le-am dat si painea dar si
cutitul...
Da, dragul meu pensionar militar roman, viata ta nu
este ceea ce ar trebui sa fie.
Supararea ta este total justificata si total
nemeritata.
Singura ta consolare este poate faptul ca nu esti
singur, din pacate toti camarazii tai traiesc aceleasi timpuri, au aceleasi
necazuri, au aceleasi suparari iar ca sa fii sigur de asta vino maine, miercuri 27 martie 2019 la ora 09.30 la sediul Ministerului Apararii Nationale ca sa te
convingi. Vei gasi acolo multi, foarte multi camarazi de ai tai pe care
aceleasi motive i-au scos din casa, aceleasi motive i-au facut sa-si paraseasca
locuinta si chiar orasul in care traiesc pentru a fi alaturi de tine in batalia
pentru obtinerea a ceea ce ni se cuvine.
Noi, camarazii tai vom fi acolo, tu ce vei face?
Gachi David
Comentarii
Trimiteți un comentariu