Masina timpului...

A fost nevoie de o zi, de o singura zi ca sa-mi dau seama ca lupta asta cu lipsa drepturilor morale si legale care ni se cuvin si pe care decidentii politici si militari contemporani ni le ascund prin cele mai neguroase cotloane ale vremurilor e pe cale sa ne transforme din ceea ce eram odata in niste fiinte reci, insensibile la ceea ce candva ne aburea ochii si ne facea inima sa tresalte in ritmuri alerte...

Si daca tot v-am  trezit interesul o sa va povestesc cum astazi, in ziua in care ar fi trebuit sa fiu alaturi de camarazii mei la pichetarile organizate de colegii nostrii din Forum a trebuit sa fiu in alta parte, intr-un loc in care nu era nici urma de incrancenare pentru lipsurile pensionarilor militari, un loc plin insa de incrancenare dar din cu totul si cu totul alte motive...

Da, dragi camarazi pensionari militari, astazi am urcat in masina timpului si m-am oprit in urma cu peste patru zeci si trei de ani, mai precis in ziua in care un pusti dintr-o batrana urbe moldava batea timid la poarta Ostitii romane, mai precis facea prima Vizita medicala din viata lui, Vizita medicala pentru admiterea la Liceul Militar, la un spital din Vaslui, capitala judetului moldav in care locuia.

Stiu ca nu exista o astfel de masina pentru ca altfel toti ne-am imbulzi ca sa-i uzam mecanismele dar, astazi am tarit cu ochii mintii aceiasi zi pur si simplu pentru ca am insotit un alt pusti, dintr-o alta zona a Tarii care a fost planificat sa faca prima Vizita medicala din viata lui, evident tot pentru admiterea la Liceul Militar si pentru care viata a fost mai mult Mastera decat Muma si in decurs de cativa ani i-a rapit si Mama si Tatal astfel incat eu am considerat ca daca va intra pe portile Liceului Militar va reusi sa gaseasca in sanul Armatei si o Mama si un Tata care chiar daca nu vor reusi sa le ia locul celor pierduti cel putin ii vor fi alaturi in inceputul vietii si-i va asigura un rost in lume.

Emotionant moment si pentru cele cateva zeci de copii, de data asta nu numai baieti ci si fete dar si pentru cei doi - trei parinti, unchi, matuse sau ce-or mai fi fost care ii insoteau pe fiecare si care au asteptat cu inima la gura timp de aproape 12 ore ca sa vada daca protejatul  sau protejata lor va reusi sa se strecoare prin Furcile Cudine pe care viata militara le ridica in fata celor care aspira la a patrunde in ea. Iar eu, un om dintr-o alta generatie care poate asi fi putut fi parintele unor parinti am stat deoparte, m-am uitat la ei, i-am ascultat cum disecau momentul si absolut fiecare vorbulita care iesea din gura eroilor zilei, evident dupa ce ieseau dintr-un cabinet sau altul si rostogoleau vorbele cum numai involburata Moldova isi strecura undele printre pietre rotunjite in timp si povesteau "ce i-a intrebat" si "ce i-a pus sa faca" si ca ei cred ca a fost bine iar  auditoriu ofta in corpore apasand drepata pe inima ca la intonarea imnului...

Eu de pe margine ma amuzam in sinea mea de emotiile lor dar cand mi-a venit "protejatul" si a inceput sa ma "bombardeze" cu detalii mai mai ca incepeam sa seman izbitor cu respectivii...

Recunosc, pentru mine momentele de astazi au avut farmecul lor, pline de emotie, pline de incrancenarea parintilor care cu greu au putut accepta ca un strabism sa puna capat carierei militare a copilului lor inca inainte de a incepe dar acele clipe au fost pline, pot spune ca pana la refuz de nostalgia momentelor pe care si eu, cel de acum cateva zeci de ani le-am trait cu aceeasi intensitate...

Da, a fost o zi grea, in mod deosebit pentru eroii din primul plan, apoi pentru cei aflati in imediata lor apropiere, poate chiar si pentru personalul medical care imuni parca la neastamparul "pacientilor" au reusit sa-si termine treaba cu bine la sfarsitul unei zile care mie, doar observator neutru fiind mi s-a parut extenuanta...

Acum am ajuns acasa, pupilul meu deja a coborat din tren in micuta gara din sat, ceilalti participanti la aceasta zi sigur sunt si ei pe la rosturile lor doar masina timpului nu s-a oprit si-mi deapana inca prin fata ochilor prima Vizita Medicala din viata mea de militar...           

Gachi David