1 - Liceul Militar... - partea a doua -
Initial am vrut sa trec mai departe pentru ca odata
deschis sertarul cu amintiri imaginile au inceput sa se succeada cu o viteza
fantastica si randurile deabea asteapta sa fie asternute dar de ieri, de cand m-am
hotarat sa aduc in fata celor multi tot ceea ce ne-a intunecat anii petrecuti
in uniforma si sa-i determin sa decida daca
si ei au trecut in viata prin asa ceva si daca ceea ce primim noi acum de la
societate este pe masura sau nu, mai multi fosti colegi mi-au spus ca am trecut
prea repede peste acei patru ani, peste acei ani care au marcat intrarea
noastra in cariera militara si care au avut mult mai multe "zone
intunecate" decat am reusit eu sa surprind in cele cateva randuri asa ca
am hotarat sa reiau subiectul si sa mai scot la lumin unele aspecte pe care am
incercat de mult sa le ascund prin cotloanele intunecate ale memoriei tocmai
pentru ca nu reprezentau niste amintiri placute.
Si cum ar fi putut fi o amintire placuta faptul ca
timp de patru ani am fost lipsiti total de intimitatea pe care orice adolescent
o avea in camera lui din casa parinteasca iar noi imparteam un dormitor cu cate
douazeci si cinci de paturi si indiferent cat de buni prieteni ajunsesem noi
mai mult ca sigur ca au fost multe, multe momente in care ti-ai fidorit sa fii
doar tu cu tine fie doar si pentru a-ti putea aminti in linste de cineva drag
de care erai mult prea departe.
Acelasi lucru se intampla si la clasa. De fapt acolo
lucrurile se prezentau si mai si. Acolo eram patruzeci si doi de copii care
trebuiau sa invete pentru a doua zi si nu numai. Nu cred ca multi dintre cei
care nu au trait asemenea momente isi pot inchipui ce inseamna un astfel de
grup de... copii practic, care trebuie sa pastreze linistea si ordinea deplina
astfel incat fiecare sa se poata concentra la invatatura. Imi vin in minte anii
in care cei doi baieti ai mei invatau amndoi in aceiasi camera iar rezultatul
era catastrofal, din cinci in cinci minute unul dintre adultii casei trebuia sa
mearga la ei si sa imparta dreptatea pentru ca mereu aparea un "mar al
discordiei" care perturba atmosfera propice unui studiu temeinic si atunci
vin si intreb cam cum credeti ca se prezenta o asemenea atmosfera dar
amplificata de vreo douazeci de ori... E de mirare ca unii dintre acei copii
ajungeau sa obtina rezultate remarcabile la invatatura si sa-i invinga detasat
pe la concursuri pe colegii lor care se bucurau de linistea confortabila a
caminelor parintesti.
Imi vin acum in minte imaginile fostilor mei colegi
de clasa care dupa intoarcerea din vacante sufereau enorm dupa ochii albastrii
ramasi la sute de kilometrii in urma. E drept ca unii treceau ceva mai usor peste
acest aspect dar pentru cei inzestrati cu o alta constructie psihica acele
momente reprezentau adevarate momente de tortura. Si nu erau greu de
identificat respectivii, aveau ochii trasi in fundul capului de lipsa somnului,
pentru ca cine ar fi putut dormi cand puzderia de ganduri te framanta si te tot
framanta, la ore erau prezenti doar cu fizicul pentru ca mintea se indrepta
catre casa si asta era cel mai rau lucru pentru ca daca primeau note proaste
era sigur ca nu vor mai putea vedea prea curand ochii albastrii care le-au
furat gandurile.
Da, asta era o alta mare problema, elevul de Liceu
Militar nu putea sa mearga acasa sau in oras cand dorea el, erau niste clauze
draconice care i-a tinut pe unii aproape permanent departe de bucuriile unei
permisii sau ale unei invoiri si cand ne inchipuiam cum fostii nostri colegi
care faceau liceul in urbea natala mergeau la discoteca, la film, la teatru si
chiar in parc atunci cand voiau ei neconditionati de vreo nota obtinuta la cela
mai obscura materie de invatamant simteam ca ni se face o mare nedreptate
dar... ce puteam face...
Iar daca totusi depaseai tot ce era de depasit si
deveneai fericitul posesor al unui "Bilet de voie" trebuia sa-ti
lustruiesti nasturii de la veston, paftaua, ghetele, sa-ti calci pantalonii si
nu va inchipuiti ca aveam fier de calcat, calcatul pantalonilor cu
"monedele" ajunsese o taina transmisa din generatie in generatie,
apoi mai aveai grija mascarii parului ceva mai marisor decat prevedeau
reglementarile dar, in conceptia ta ceva mai atractiv pentru frumoasele
targului catre care se indreptau toate gandurile invoitilor. Si totul culmina
cu o ultima inspectie facuta de niste cerberi nemilosi care nu ezitau sa te
intoarca din drumul catre fericire daca aveai ghinionul sa uiti de vreun
detaliu.
Venind la lucruri mai... lumesti cred ca nu pot
trece prea usor peste lipsurile cu care ne-am confruntat in acei ani. E drepta
ca aveam cam tot ceea ce ne era necesar pentru trai dar unii, daca nu chiar
toti am resimtit lipsa unor bunuri personale, acele bunuri poate
nesemnificative pentru existenta dar care vin sa-ti scoata viata dintr-o
uniformitate cazona mult prea timpuriu venita in viata noastra. Singurul lucru
"al nostru" era un compartiment dintr-un dupal metalic lat ceva mai
mult de doua- trei palme in care incercai sa inghesui tot ceea ce nu erai
obligat sa pui in valiza personala care statea sub cheie la magazie si pe care
o primeai doar cand venea momentul plecarii in vacanta. Iar dupalul nu-ti
conferea vreo urma de intimitate pentru ca erai obligat sa-l tii dechis si era
controlat zilnic de oricine isi propunea acest lucru si mai dureros era ca era
controlat si de unii colegi mai ales atunci cand primeai un colet de acasa iar
gandul la prajiturile primite care trebuiau sa iti asigure un mic confort gastronomic
pentru zilele viitoare era repede indepartat de foamea colegilor care pe ascuns
si manati de aceeasi foame endemica ce ne incerca pe toti te scuteau de grija
proviziilor respective.
Si cate si mai cate ar fi de scos la lumina de prin
cotloanele memoriei dar cred ca e momentul sa ma opresc si sa le dau celor
carora ma adresez ocazia sa se gandeasca si sa recunoasca in fata lor insasi
cati dintre ei ar fi acceptat sa se supuna la asa ceva pentru ca sa capete
dereptul sa-si apere Tara iar dupa ce au facut-o timp de zeci de ani sa vina
unii care sa-si bata joc si de ei si, in mod deosebit de privatiunile pe care
le-au indurat, asa cum o sa vedem incontinuare, aproape in fiecare moment al
carierei lor militare.
Gachi David
Comentarii
Trimiteți un comentariu