1 - Liceul Militar...
Zilele
trecute am facut un apel catre toti fostii mei colegi si camarazi cu care umar
la umar am urcat
treapta cu treapta in ierarhia militara pentru a ajunge la,
ceea ce sunt acum, un pensionar militar obisnuit, uitat de societatea careia
i-am dat cei mai frumosi patruzeci de ani din viata mea si care am ajuns
vremurile in care in loc sa ma bucur de anii de pensie trebuie sa ma lupt
pentru niste drepturi firesti care decurgeau de la sine dupa toti anii dedicati
si dupa toate privatiunile suportate.
Recitind
materialul cu pricina mi-am propus, ca in cateva randuri sa prezint tuturor, in
mod special decidentilor politici care au ajuns sa imi harazesca soarta mai
mult ca sigur in necunostinta de cauza, si sa le spun, pe scurt, fie chiar si
retoric cam ce au insemnat acesti ani pentru mine si, sunt convins ca multi
dintre noi se vor regasi in ceea ce voi prezenta.
Din
respect pentru camarazii care au vazut lucrurile in felul lor, poate diferit de
ceea ce voi prezenta eu, o sa-i rog sa intervina acolo unde este cazul si sa adauge,
cu vorbele lor ceea ce cred ei de cuviinta pentru a intregi imaginea.
Voi
incepe cu Liceul Militar...
Viata
unui copil de aproape 14 ani se
desfasoara, de regula in mijlocul unei familii iubitoare care incearca sa-l fereasca
de cele rele, de tentatile varstei, de influientele nefaste ale anturajului si
care ii asigura tot ceea ce are nevoie un adolescent in devenire.
Cu toate
acestea pentru noi, elevii de Liceu Militar viata nu a fost asa de darnica...
Ne-am
trezit, la un moment dat singuri in mijlocul unui angrenaj care functiona dupa
niste reguli pe care nu avea sa ni le explice nimeni si pe care trebuia sa le
deslusim din mers cu multe, multe sacrificii total straine colegilor nostrii de
generatie care se indreptau catre adolescenta in mijlocul familiilor iubitoare.
In
primul rand trebuie amintit faptul ca eram pur si simplu INCHISI in incinta
unei cladiri imense, deloc prietenoase in care nici caldura nu era caldura si
nici frigul nu era frig si din care am reusit sa iesim pentru prima data dupa
cateva saptamani in care am trait, practic cele mai mari suferinte ale vietii
noastre de, de abia, copii multi dintre noi plecati pentru prima data de acasa.
Apoi a
urmat o trecere brusca de la viata linistita de copil la viata tumultoasa de
elev de Liceu Militar.
Desteptarea
la ora sase, inviorarea la camasa bluza in ciuda celor multe grade cu minus in
care se scaldau Obcinile, apoi facutul patului a carui cearsaf se incapatana
intotdeauna sa faca o cuta sau doua motiv suficient pentru ca gradatul de anul
trei sa ti-l strice si sa te oblige sa o iei de la capat.
Veneau dupa aceea sectoarele, activitate
despre care, sigur, cea mai mare parte dintre co-nationalii din generatia noastra
nu au idee ce reprezinta dar care pentru noi reprezentau fie maturatul si
spalatul pe jos a dormitoarelor, a imensului hol de la dormitoare, a grupurilor
sanitare sau in traducere libera a WC-urilor frecventate zilnic de cateva zeci
de colegi, a claselor unde se petrecea practic cea mai mare parte a vietii
noastre si in mod deosebit a sectoarelor exterioare, loc in care cei
insarcinati cu intretinerea lor ajungeau sa fie obsedati de frunzele care trebuiau curatate si care se incapatanau ca
sub nicio forma sa nu cada toate la un ison.
O alta
activitate de interes o reprezenta servitul meselor. Nu cred ca va puteti inchipui ce inseamna o
portie de mancare, indiferent de calitatea ei pentru niste adolescenti in
crestere care toata ziua alergau dintr-o parte in alta fie ca sa nu intarzie la
o adunare, fie ca sa ajung la punctul de control ca sa ridice o mult asteptata
scrisoare sau un colet, fie ca sa ajunga cu un minut mai devreme pe sectorul
exterior ca sa mai stranga din buclucasele frunze uscate si tot asa si toate
astea in puternicul aer de munte al Obcinilor.
Da,
senzatia de foame cu care pot spune ca m-am intalnit aproape in fiecare zi din
cei patru ani de liceu a ajuns sa ma urmareasca multi, multi ani de atunci in
coace si cu foarte mare greutate am putut accepta ca acei ani au trecut...
Cred ca sigur
ar trebui amintit si faptul ce de cele
mai multe ori dusurile se faceau cu apa rece ca ghiata, ca lenjeria niciodata
nu era pe masura sau la fel de curata cu cea pe care o asezau acasa mamicile cu
drag pe patul odrastelor lor iar lipsa nasturilor la camasa sau la bluza de
pijama devenise un lucru la fel de usor de acceptat ca iminenta zilei de maine.
Ar mai
fi de amintit lacrimile care, de fiecare data pe ascuns, ne apareau in ochi fie
pentru o durere nealinata de o mana parinteasca, fie de o nota proasta sau o pedeapsa
primita pe nedrept si neconsolata de nimeni, fie pentru o nunta sau un botez
petrecut in familie si la care tu nu ai putut ajunge pentru ca nu ai reusit sa
primesti o nota de trecere la matematica...
Iar
despre faptul ca aflat in plina crestere si cand deabea asteptai sa te
intalnesti cu patul si perna dupa o zi de eforturi cu care nu prea erai obistnuit
era musai sa executi serviciul de Planton pe companie, altfel spus toti dormeau
iar tu trebuia sa stai si sa-i pazesti de parca ar fi putut fugi careva cu pat
cu tot si cu toti ceilalti colegi deopotriva.
Va
asigur ca ar mai fi multe lucruri de spus pentru ca odata deschis robinetul
amintirilor lucrurile incep sa se precipite precum un izvor de munte dar asa
cum am spus deja mi-am propu sa las si celorlalti camarazi care au absolvit
Liceul Militar chiar daca nu la Campulung Moldovenesc sa vina si sa ma
completeze cu amintirile lor.
Evident
ca nu pot incheia fara a aduce in atentia eminentilor nostrii politicieni ca sa
ia aminte la cea ce a insemnat viata
militara pentru noi si sa-si revizuiasca atitudine fata de pensionarii militari
pentru ca altfel, mai mult ca sigur acestia vor gasi cai si metode ca sa-i
oblige sa o faca.
Gachi David
Comentarii
Trimiteți un comentariu