La sfarsitul Scolii Militare a urmat repartitia, un
episod prin care au trecut absolut toti absolventii institutiilor militare de
invatamant si care, culmea, la acele vremuri se facea cat de cat corect, adica
tinandu-se cont mai mult de nevoile Armatei, de mediile de absolvire si undeva
pe ultimele locuri de nevoile impricinatului...
Eu am fost repartizat intr-o unitate de rachete
antiaeriene din Bucuresti desi moldovean get beget fiind cerusem Iasi, Barlad
si Pitesti... Asa a fost sa fie...
Si am ajuns la Bucuresti...
Inchipuiti-va pe cineva care 4 ani nu se miscase
dintre granitele Moldovei iar apoi timp de 3 ani a stat mai mult in urbea
Sibiului dar nu chiar in urbe ci mai mult intre zidurile unei cazarmi din urbea
Sibiului ei bine si acest cineva, adica eu m-am trezit in tumultosul Bucuresti
al anului 1983, dar inchipuitiva cam cum au simtit momentul colegii mei nascuti
pe la tara si care facusera primul drum cu trenul din viata lor fie catre
Campulung Moldovenesc, Breaza, Brasov, Sibiu sau alte locuri unde erau liceele
si scolile noastre.
Ce sa va spun... ca singurul loc care imi era cat de
cat confortabil era unitatea... ca neavand nici casa, nici masa nici pe cineva
care sa-mi fie alaturi si sa ma ajute sa ma integrez in viata reala mi-a fost
foarte, foarte greu si sunt sigur ca la fel, daca nu si mai greu a fost si
pentru marea majoritate dintre colegii mei...
Venisem "din promotie" 7 insi, ofiteri, maistri
militari si subofiteri iar conducerea unitatii, in marea ei marinimie ne-a cazat
intr-un imens dormitor de trupa de nici noi nu mai stiam daca suntem in anul
patru de scoala militara sau deja eram ofiteri... Si in marea lui marinimie
comandantul vorbea cu noi aproape zilnic... ca sa ne intrebe cand avem de gand
sa plecam din dormitor si sa ne gasim gazde in oras... Ce sa va spun ca acelasi
comandant nu a mai vorbit cu mine atat de mult in toti urmatorii sase ani cati
i-am petrecut acolo...
Si am plecat la gazda... Am avut noroc totusi de o
gazda buna care se transmitea din absolvent in absolvent iar eu eram cam a patra
generatie deci... eram pe maini bune...
La unitate lucrurile erau... normale... Tot ce era
mai greu faceam noi pentru ca "daca nu faceti acum cand sunteti
"bibani" cand o sa mai faceti?" Servicii pe unitate, comandantul
garzii, sedinte de pregatire dupa ameaza cu soldatii, ca pe atunci erau
soldati, permanente deplasari pe jos la campul de instructie si in poligoane, absolut toate corvezile
cazone cunoscute si nu de putine ori inventate chiar de colegii mai mari care
ne erau sefi...
Totul a culminat la Capul Midia...
Acolo, intr-un mediu aproape de salbaticiune, cazati
in niste baraci insalubre lipsite de cele mai elementare conditii necesare unei
vieti civilizate, pline de tot felul de insecte dintre care se detasau de
departe tantarii care ne faceau viata un calvar si care au reusit sa
imbolnaveasca pe multi dintre noi de bolile sezoniere specifice zonei...
Cel mai important moment al igienei personale il
constituia spalatul "din sticla" sau "baia saptamanala" pe
care o puteai face doar daca alergai in jur de cinci kilometrii pana la malul
marii...
Si alergam aproape in fiecare dimineata pana la
malul marii pentru ca dupa o zi sarea de pe piele ramasa de cu o zi inainte te
sacaia de nu mai puteai si era musai sa alergi iar cei cinci kilometrii ca sa o...
reimprospatezi...
O alta aventura era sa frcventezi grupul sanitar ca
sa rezolvi problemele... organice... dar mai bine trec sub tacere acest aspect
pentru ca banuiesc ca marea majoritate dintre noi s-a confruntat cu
situatii cel putin similare...
Dar cel mai greu era pentru cei care aveau familii
si copii si pentru care cele cateva luni pe care le petreceam anual acolo reprezentau
o mare problema si asta in contextul in care cu mare greutate puteam parasi
tabara iar telefoanele mobile inca nu aparusera pe acolo singura legatura cu
civilizatia o reprezenta o linie telefonica militara la care, evindent ca aveau
acces doar sefii mai mari si, cu complicitatea transmisionistilor mai umani si
cei carora tocmai le nascusera sotiile sau aveau vreun copil bolnav...
Nu mai povestesc despre deplasarea din Bucuresti in
Capul Midia care era o aventura in sine... Trebuia sa imbarcam tehnica pe niste
vagoane de marfa de munceam vreo doua zile dupa care cadeam toti ca buturugile
iar deplasarea in sine tinea doua- trei zile desi nu erau decat cateva sute de
kilometrii pana acolo...
Da dragii nostrii decidenti politici si militari,
cam cu asta se confrunta un tanar absolvent al unei institutii militare de
invatamanrt, indiferent care era aceasta in primii ani de cariera militara si
nu numai. Cati dintre dumneavoastra veti face macar efortul sa incercati sa
intelegeti aceste lucruri sau veti spune ca "ce, eu v-am pus...?",
mai curand partea a doua... Oricum, eu cu incapatanare o sa va aduc in fata cam
tot ceea ce o sa-mi amintesc despre viata mea de militar si constat cu bucurie
ca deja au inceput si alti camarazi de ai mei "sa miste in front" si
sa scoata de prin cotloanele memoriei tot felul de lucruri care trebuiesc
cunoscute de cei care acum se pregatesc sa ne arunce la lada de gunoi a
istoriei...
Gachi David
Comentarii
Trimiteți un comentariu