Treceți la conținutul principal

DESPRE VOCE UNITARĂ, CLARITATE ȘI FERMITATE



Remarc faptul că s-au întețit discuțiile, că a crescut interesul pentru implicare, că o parte dintre camarazii noștri, pensionari militari mai vechi sau mai noi, conștientizează pericolul. Din păcate, ieșirea din zona de confort e dificilă, lentă și vizează, aproape exclusiv mediul on-line.
Problemele și nevoile noastre sunt concrete și țin aproape în totalitate de viața reala. Nici onoarea și demnitatea, nici depturile legitime, dar mai ales pensia nu sunt noțiuni abstracte și nici nu-și vor găsi soluțiile în mediul virtual.
Cu toate că petrecem mult timp în fața calculatoarelor (dar și a altor dispozitive similare), noi, pensionarii militari, trebuie să dovedim discernământ și pragmatism, în acord cu experiența de viață acumulată, cu nevoile specifice, ba chiar și cu pregătirea militară...cu care ne mândream odată (mai țineți minte?)...iar în privința drepturilor noastre să vorbim pe o SINGURĂ VOCE, CLAR ȘI FERM!
Lipsa VOCII UNITARE, obediența unor lideri de asociații, atitudinea controversată a altora, dar în special lipsa de implicare (care a mers chiar până la tradarea intereselor castei militare!!), ne-au privat de o bătrânețe liniștită, de bucuria de a ne satisface visurile după o viață de muncă.
În opinia mea, două lucruri trebuie înțelese și rezolvate:
1.       Pentru a avea o singură VOCE este nevoie de stabilirea unor obiective clare, organizare corespunzătoare și comunicare eficientă, de acea ”masă critică” esențială, de susținere multilaterală și colaborare cu celelalte structuri asociative; pentru asta e nevoie de membri și susținători de bună credință (măcar atâți cât să reprezentăm o forță...o brigadă ar fi suficient? Ce spuneți?);
2.       Desfășurarea planificată și coordonată a acțiunilor specifice, în vederea captării atenției autorităților și a celor nehotărâți; pentru asta e nevoie de elemente specializate, care să acționeze cu abilitate și să fie sprijinite informațional și logistic, constant și concret (nu numai de la computere!!).
Liga pentru apărarea drepturilor pensionarilor militari-LADPM oferă platforma necesară atingerii acestui desiderat, iar pentru asta trebuie făcute patru lucruri simple:
1.       Completați, semnați și trimiteți adeziunea (fiți parte a ”masei critice”!!);
2.       Achitați contribuția și cotizația (susțineți financiar acțiunile specifice, în calitate de ”acționar”!!);
3.       Implicați-vă în organizare, comunicare, logistică ori administrație (dacă sănătatea, timpul și deprinderile vă permit, de acasă sau de la sediile Ligii);
4.       Răspundeți cu operativitate solicitărilor de mobilizare (acționați când și cum decide Liga!!).
Ce ziceți? Vă ”băgați”?
Col.(r) Edmond MILEA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Comunicatul Consiliului consultativ al militarilor in rezerva si in retragere din cadrul Ministerului Apararii Nationale nr. 20 din 05 august 2019

Va aducem la cunostinta ca in data de 05 august, la sediul Ministerului Apararii Nationale a avut loc prima intalnire a Grupului de lucru pentru elaborarea uni proiect legislativ prin care sa se asigure inlaturarea IN TOTALITATE   a inechitatilor existente intre pensionarii militari care au indeplinit aceleasi functii si care s-au pensionat in perioade diferite de timp. La intalnire au participat 12 militari in rezerva si in retragere - specialisti pe tematica in lucru si consilierul ministrului   - gl. (rz.) Tase Marian. In cadrul intalnirii s-au dezbatut problemele de solutionat, s-a convenit si s-a intocmit o prima varianta a documentului de aprobat. Mentionam   ca varianta de lucru a fost agreata de toti participantii la intalnire si ca urmeaza ca in cursul zilei de maine sa aiba loc o noua intalnire a grupului de lucru   la care sa participe si specialistii activi desemnati de sefii structurilor cu implicare directa in intocmirea si avizarea p...

Camarazi! Vigilenta maxima!

Ca suntem divizati in peste o suta de structuri asociative... este drept... Ca ne... balacarim intre noi ca la usa cortului... este drept... Ca unii dintre noi nu realizeaza ca au devenit pensionari si ca nu sunt sefi pe viata... este drept... Ca unii dintre noi sunt multumiti cu viata lor... este drept... Ca marea majoritate dintre noi au senzatia ca sunt umiliti si discriminati... este drept... Ca actuala clasa politica isi bate joc de noi... este drept... Ei dar cu toate acestea se pare ca indiferent de cat de divizati suntem noi, indiferent cat de pasnici si de linistiti suntem noi, indiferent cat de mult ne desconsidera clasa politica vine un moment in care, vrand nevrand acestia din urma trebuie sa tina seama de noi... Si se pare ca se apropie un astfel de moment... De fapt a mai fost un astfel de moment in urma cu cateva luni dar nu l-a perceput nimeni asa cum ar fi trebuit iar cei care ar fi avut la indemana instrumentele ca sa ne atarga de partea lor ne-au ...

Comunicatul Biroului executiv al Ligii pentru apararea drepturilor pensionarilor militari din 13 aprilie 2020

Liga pentru apararea drepturilor pensionarilor militari consecventa principiilor sale de asi informa toti membrii in legatura cu evolutia subiectelor de interes va reaminteste ca in urma audientei desfasurata la secretarul de stat Marius Balu acesta a promis delegatiei Ligii ca va intreprinde demersuri la Curtea de conturi pentru a afla daca Ministerul Apararii sau Ministerul de Interne au actionat gresit in aplicarea prevederilor Legii 153/2017 in domeniul pensiilor militare - ne referim la deja celebrul procent de 5% pe care MI la acordat cu plus iar MApN-ul nu l-a acordat. Suntem in masura sa va aducem la cunostinta ca dl. Balu a efectuat acest demers - lucru pentru care ii multumim - si ca in raspunsul primit Curtea de conturi "recomanda" ca Ministerul Apararii sa i-a masuri de acordare a acestui drept in acelasi mod in care s-a procedat si la MI. In concluzie se pare ca in aceste momente conducerea ministerului impreuna cu Casa de pensii sectoriala a ac...