Sa fii militar si sa porti uniforma Armatei Tarii tale este un vis pe care putini si-l pot implini…
Sa fii militar si sa juri cu mana pe Drapelul de lupta
este o onoare pe care putini o pot avea…
Sa fii militar si sa juri ca-ti vei apara Tara “ chiar
cu pretul vietii” este un lucru pe care prea putini il pot simti cu adevarat…
Sa fii militar si sa-ti petreci viata pregatindu-te ca
in orice moment sa fii gata sa-ti dai viata pentru Tara si Poporul tau este un
sacrificiu de care nu multi sunt in stare…
Sa fii militar si sa pui Onoare militara inaintea familiei
si a intereselor tale este ceva la care majoritatea concetatenilor tai nici
macar nu se pot gandi…
Sa fii militar si sa ramai militar indiferent de
greutatile cu care iti este dat sa te confrunti este un lucru destinat numai
adevaratilor barbati ai acestei Natii…
Da, sa fii militar nu este la indemana tuturor…
Da, sa fii militar este o mare onoare dar si o mare
responsabilitate….
Si asa a fost decand lumea…
Stramosii nostri ii onorau pe militari pentru ca stiau
ca acestia nu-si apartineau, acestia apartineau Tarii iar daca Tara le spunea
sa se arunce in foc… acestia o faceau… fara regrete si fara parere de rau… erau
niste eroi…
Iar aceasta afirmatie s-a constituit intr-un fir rosu de-a
lungul istoriei noastre si indiferent de contextul extern dar si de cel intern,
Armata si Ostenii sai s-au aflat pe acel loc al Obstei in care nu puteau ajunge
nici rautatile vietii de zi cu zi, nici invidiile unora, nici ura
neputinciosilor care nu puteau sa faca parte din ea dar in care ajungea cu mare
usurinta respectul si increderea tuturor ca acolo… undeva… este cineva gata
sa-si dea viata ca ogorul, fabrica, casa, familia sa fie aparate si ca viata sa
se desfasoare pe drumu-i drept fara frica de rautatile dusmanilor de dinafara
sau de dinauntrul granitelor…
In mare lucrurile au ramas la fel dar, din pacate
linistea externa aparenta si falsa certitudine a unor tratate cu marile puteri
au slabit atat puterea cat si respectful de care se bucura Oastea si ostenii
sai in ochii omului de rand…
O fi bine…?
O fi rau…?
Sincer imi doresc sa nu ajungem sa aflam acest lucru
prea curand dar indiferent de ce si cum se desfasoara lucrurile in afara
granitelor noastre… oare e normal sa renuntam cu asa mare usurinta la acel ceva
care a marcat cu rosu istoria noastra nationala?
Oameni buni!
Cum ar fi fost daca Decebal s-ar fi dat viu in mainile
romanilor?
Cum ar fi fost daca Mircea ar fi fugit din fata
otomanilor la Rovine?
Cum ar fi fost daca Stefan le-ar fi dat Moldova
turcilor?
Cum ar fi fost daca Mihai nu ar fi facut Unirea?
Cum ar fi fost daca Gheorghe Doja ar fi tradat in loc
sa accepte martirul?
Cum ar fi fost daca Horia, Closca si Crisan si-ar fi
vazut de ogor si de gospodarie?
Cum ar fi fost daca Craisorul Muntilor ar fi stat la
el acasa si nu ar fi ajuns sub gorunul de la Tebea?
Cum ar fi fost daca Alexandru Ioan Cuza ar fi ramas la
Iasi?
Cum ar fi fost daca bunicii nostrii nu ar fi spus ”Pe
aici nu se trece?
Cum ar fi fost daca la 1Decembrei 1918 romanii ar fi
stat pe la casele lor de grija pandemiei?
Nu-I asa ca altfel ar fi stat lucrurile pe acest colt
de rai?
Nu-I asa ca altul ar fi fost numele Tarii noastre?
Nu-I asa ca noi nu am mai fi fost poporul care suntem?
Se pare ca da…
Si incaodata urmarind acest fir rosu al istoriei vom
vedea ca singura constanta a fost geniul si sacrificiul unor personalitati dar,
in mod deosebit modul in care Oastea pamantului a stiut cum sa-si apere glia,
nevoile si neamul.
Din pacate in ziua de astazi istoria Tarii noastre nu
mai reprezinta un motiv de mandrie pentru romani…
Din pacate in ziua de astazi nu mai exista
personalitati dispuse la sacrificiu pentru Tara si Popor…
Din pacate in ziua de astazi, sub masca democratiei
fariseii au ajuns sa ne conduca si sa ne subjuge…
Din pacate in ziua de astazi non-valorile au ocupat
locul pe care odata il ocupau Luceafarul lui Eminescu, Balada lui Porumbescu,
Rapsodia lui Enescu si multe, multe altele…
Din pacate in ziua de astazi dorinta de marire si de
libertate a disparut aproape complet din viata romanilor…
Cat despre Ostire si despre osteni…
Poate tocmai deaceea lucrurile au ajuns aici unde
sunt…
Poate tocmai deaceea sperantele celor care inca mai
stim incep sa dispara…
Poate tocmai deaceea Tara si Poporul nostru se va
dilua in mocirla globalista unde nu va exista nici Decebal, nici Mircea cel
Batran, nici Stefan cel Mare, nici Mihai Viteazu, nici Alexandru Ioan Cuza si
nici acei osteni anonimi care prin sacrificiul lor au consrtruit… o TARA…
Traiasca viata fara Tara si fara frontiera cu
sparanghel, capsuni si sclavism modern la posteriorul bogatasilor occidentali…
Din pacte, se pare ca cei care inca mai stim si ne mai
dorim am ramas in inferioritate numerica…
Gachi David
Comentarii
Trimiteți un comentariu