Pentru ca la ceas de mare sarbatoare imi mor ostenii…
Si cei cu plete colilii dar si junii…
Si nu mor de mana dusmana, de glont sau de spada ci mor de
boala, de necaz si de… nepasare…
Daca candva stiam cu ce si cu cine ne batem…
Astazi…?
Candva ma bazam pe un Decebal, pe un Stefan, pe un Mircea,
pe un Vlad si eram sigura ca o sa o scot la … un capat…
Dar astazi…?
Am ramas singura…
Degeaba vin unii si-mi spun de… “umbrele”…
Degeaba vin altii si-mi spun de…”aliati”…
La vreme de rastriste… si “umbrelele” si “ aliatii“ vor fugi
sa-i apere pe ai lor iar romanii mei…?
Da, astazi la ceas de mare sarbatoare ar fi trebuit sa-mi
scot ostenii pe sub Arcul de triumf…
Sa-i… plimb in… “pas de defilare” prin fata Poporului… ca
sa-i dau si sa le dau incredere…
Sa stie Poporul ca eu pot si o sa-l apar indiferent de cine
va dori sa-l subjuge dar…
Mai pot eu astazi sa-i spun Poporului meu acest lucru?
Mai pot eu oare sa-i spun Tarii mele ca desi Sabia lui
Stefan se odihneste pe malul Bosforului spiritul ei este inca aici, in mijlocul
ostenilor mei, al ostenilor Ei si ca niciodata nu o s-O lasam in mana
dusmanului…?
Tare mi-as dori sa pot…
Dar nu am cum…
Nu am cum pentru ca insu-si spiritul Sabiei lui Stefan a
fost vandut pentru… treizeci de arginti…
Dusmanul este perfid…
Dusmanul este parsiv…
Dusmanul este hot…
Dar asa cum este el a stiut sa gaseasca cozi de topor chiar
aici… in mijlocul nostru astfel incat sa ma invinga si… sa ne invinga cu mana
goala…
Cum sa fiu eu vesela si zambitoare cum eram odata…?
Cum sa mai fiu eu plina de incredere asa cum eram cand Stefan construia cate o Sfanta Biserica dupa
fiecare batalie…?
Cum sa fiu eu bucuroasa asa cum eram cand ostenii mei
treceau biruitori pe sub Arcul de triumf si erau…acoperiti de munti de flori si
de zambete de codane?
Nu am cum…
Acum cand vad ca in locul lui Decebal, al lui Mircea, al lui
Stefan stau venetici si sperjuri fara de muma si fara de lege… eu ce sa fac…?
Acum cand vad ca piepturi goale, in tunici de carton gaurite
de tinichelele primite de la straini ca pret al vanzarii stau in fruntea
ostenilor mei… eu ce sa fac…?
Pot eu oare sa ma mai bucur…?
Pot eu oare sa ma mai mandresc, asa cum faceam odata ca la
25 ale lui brumarel Poporul roman ma sarbatora si-mi pomenea ostenii pieriti in
lupte…?
Nu, nu am cum…
25 Octombrei va ramane in veci ca zi a Ostirii romane…
25 Octombrie va ramane in veci ca zi de pomenire pentru toti
acei vrednici osteni care au pus Tara, Poporul si Neamul chiar mai presus de viata
lor…
25 Octombrie va ramane pentru totdeauna ca smbol al tuturor
victoriilor Ostirii romane pe campurile de batalie…
Dar astazi…
Astazi… din pacate… nu e prilej de bucurie…
Astazi Eu, Ostirea romana nu am cum sa ma bucur…
Astazi eu sunt cu ochii in lacrimi…
Si pentru ca nu mai am in fruntea mea vre-un Mircea, vre-un
Stefan, vre-un Vlad…
Si pentru ca nu mai am in fruntea mea vre-un simplu… Ion,
Vasile, Nicolae cu inima induiosata la nevoiele Tarii si ale Poporului meu…
Dar si pentru ca in locul bratelor barbatesti ce ar fi
trebuit sa poarte Sabia de conducator a lui Stefan in fruntea ostenilor mei
astazi au fost puse brate de nevolnici, de neputinciosi si chiar de tradatori
de Tara si de Neam…
Si uite dragul meu… de aceea am eu astazi ochii plansii…
Dar mai am speranta…
Speranta ca astazi…,
maine…, poimanine… va veni cineva in care se va intruchipa spiritul lui
Mircea… si cel al lui Stefan… si cel al lui Tudor… si cel al tuturor celor care
m-au condus spre biruinta si atunci… da, atunci… voi fi si eu bucuroasa si
ochii mei nu vor mai innota in lacrimi…
Cu toate acestea, draga Ostire… eu… acel Ion… acel Vasile…
acel Nicolae care odata si odata ti-am purtat uniforma, care ti-am dedicat cei
mai frumosi ani ai vietii mele, care tota viata mea te-am pus alaturi de sfanta
icoana din peretele dinspre rasarit, chiar
daca cu sufletul indoit de jale si cu ochii in lacrimi… astazi, la 25 Octombrie
vin incaodata sa-ti dau inima si sufletul meu si sa-ti spun LA MULTI ANI OSTIRE
ROMANA!
Gachi David
Comentarii
Trimiteți un comentariu