Momente...

Sunt momente in viata in care daca te lasi sub influienta evenimentelor sau daca lasi dezamagirea sa te copleseasca iti vine sa te lipsesti de tot si de toate si sa renunti la toate principiile care ti-au calauzit existenta chiar daca pana atunci ai facut destule eforturi si sacrificii pentru a-ti ghida viata dupa ele.

Un astefel de moment am trait eu in urma cu ceva zile, mai precis in ziua in care am mers sa sarbatoresc impreuna cu fostii si actualii mei camarazi Ziua Armatei Romaniei.

Acest eveniment ar fi trebuit sa fie un moment de bucurie pentru toti cei care au imbracat vreodata in viata lor haina militara si care au avut la baza intregii lor existente sentimente si trairi indreptate catre Patrie, Popor, Istorie, Inaintasi, Camarazi si alte astfel de notiuni care in ziua de astazi au fost golite de continut si de valoare, notiuni care inca mai trezesc o tresarire patriotica doar in piepturile celor care intreaga lor viata si-au cladit-o si si-au trait-o sub Drapelul de lupta si sub un juramant sfant.     

Sincer sa fiu am avut mari asteptari legate de acel moment...

Din pacate ele mi-au fost... aproape inselate...

Si pentru ca unele evenimente familiale de mult planificate m-au "rapit" din mijlocul evenimentelor de dupa ziua respectiva am revenit acum, cu lucrurile deja sedimentate ca sa fac o anailza a acelei zile.

Chiar nu stiu daca va fi sau nu de folos aceasta analiza dar imi doresc sa o fac pentru ca, la cald, sub impresia nu foarte pozitiva a ceea ce s-a petrecut atunci in piata Victoriei am fost la un pas de a renunta, de a ma lasa infrant de inertia unor foarte multi fosti camarazi, de blazarea multora dintre ei si mai ales de absenta lor...

Dar pentru ca... "noaptea este un sfetnic bun", am profitat de noptile petrecute prin lume de atunci si pana acum si voi incerca o radiografie, "la rece" a ceea ce s-a intamplat atunci...

In primul rand am vazut implicarea unui sindicat, in descompunere, din pacate, de a organiza aceasta activitate si care, contrar evidentelor s-a straduit din rasputeri sa treaca in anonimat eforturile facute de LADPM de constientizare a tuturor pensionarilor militari ca locul lor este in Piata Victoriei, langa colegii lor de suferinta si nu langa verosii politicieni care si de aceasta data au facut tot ceea ce le-a stat in putinta sa foloseasca evenimentul in propriul lor beneficiu electoral.       

Apoi am mai vazut niste sefi de structuri asociative ale fostilor militari care in loc sa-si indemne membrii, de altfel in marea lor majoritate pensionari militari in aceeasi sufeinta sa vina in piata din fata cladirii in care salasuiesc cei responsabili de suferintele lor pentru a le da respectivilor un semnal de unitate si de putere au preferat sa faca totul in interes personal, altfel spus sa-i foloseasca pe membrii structurilor pe care le pastoresc pe post de decor in spectacolele elogioase pe care le-au regizat pentru politicienii care, in marinimia lor le pot da ba un grad, ba o decoratie, ba cine stie ce alt avantaj personal, poate chiar si deschiderea unor usi catre functii politice deloc de neglijat.

Am mai vazut atunci o Piata Victoriei vaduvita de cei care ar fi trebuit sa se afle acolo pentru a sarbatori impreuna ziua lor si, iertat sa fiu dar unii chiar au fost absenti nemotivati...

Da, aceste elemente prezentate m-au facut la un moment dat sa iau in calcul renuntarea la tot si la toate, sa iau in calcul revenirea la traiul linistit de dinaintea implicarii... dar, pentru ca exista si un dar, in urma analizei..."nocturne" am putut sa vad si alte lucruri...

Am putut sa vad ca in Piata Victoriei s-au aflat mai bine de jumatate dintre membrii LADPM, s-au aflat camarazi veniti de prin toate colturile Tarii, camarazi porniti decuseara cu trenurile, masinile, microbuzele de pe cine stie unde pentru a veni sa sarbatoreasca Ziua Armatei alaturi de camarazii lor.

Am mai putut sa vad un senior imbracat in uniforma de general al Armatei Romaniei urcat la tribuna si care a incercat prin cuvinte cumpanite adanc chibzuite sa ne spuna, cu amaraciune,  tutror celor prezenti despre ce ar trebui sa fie militarul in rezerva si in retragere in societate si ceea ce este de fapt din cauza politicienilor zilei.

Am mai vazut zeci de fosti camarzai langa care am luptat umar la umar in diferite momente ale indelungatei mele careiere sub arme.

Am vazut mii de militari in rezerva si in retragere, mai toti cu parul carunt si cu insemnele greutatii vietii traite tatuate pe fete, unii cu carje, altii cu bastoane ba chiar unii veniti de departe si de cu noapte cu scaunele pentru ca propriile picioare cu care odata marsaluiau cu seninatate nu-i mai ajuta...

Si cand vezi toate acestea la ce te poti gandi...?

Te gandesti la ce ar fi putut insemna in ochii guvernantilor o Piata a Victoriei plina cu toti militarii in rezerva si in retragere, adica sa fi fost langa noi si cei din ANCMR, din AORR, din ROMIL, din toate celelalte structuri asociative...

Te mai gandesti care ar fi fost efectul daca la acea tribuna nu ar fi fost un singur general senior, presedinte de structura asociativa ci ar fi fost si ceilalti, ceilalti care au preferat ca in loc sa fie langa camarazii lor sa se alature unor politicieni aflati in campanie electorala, evident sperand sa primeasca ceva in schimbul tradarii camarazilor lor...

Te mai gandesti ca e de mirare ca unii dintre fostii tai camarazi mai stau inca alaturi de acestia si, culmea, le mai platesc si cotizatii ca sa le reprezinte interesele...

Da, sentimentele au fost impartite...

Important este ca la final am inteles ca acei camarazi cu care m-am intalnit in Piata si alaturi de care am sarbatorit Ziua Armatei merita toate eforturile mele pentru a incerca sa fac ceva in directia binelui colectiv, am inteles ca indiferent de cat va dura, pana la urma tradatorii vor fi demascati, am inteles ca, pana la urma, eforturile noastre, ale celor din Liga vor fi remarcate de camarazii nostrii si ca multi dintre ei isi vor dori, la un moment dat, sa ne fie alaturi...    

Da, intredevar, interesant moment de reflectie...   

Gachi David