Domnule ministru!
Si noi suntem subordonatii dumneavoastra!
Stim ca fiind prins cu conducerea ministerului in fruntea caruia va aflati ati cam uitat de noi dar asta este realitatea…
Stim ca aveti constiinta impacata legata de acest subiect pentru ca aveti in subordine structuri extrem de bine dezvoltate care au ca obiect de activitate monitorizarea bunei stari a personalului ministerului, implicit si a noastra si care va raporteaza periodic ca ei isi fac foarte bine treaba si ca bunastarea personalului din subordinea dumneavoastra este garantata si asigurata conform legilor, normelor si regulamentelor militare in vigoare...
Stim ca aveti in subordine consilieri care ar trebui sa va informeze permanent despre acest subiect si chiar nu avem dubii ca va informeaza, singurul dubiu este legat de faptul ca nu stim precis daca va informeaza sau va… dezinformeaza…
Ne cerem scuze ca suntem asa de brutali in aprecieri si in exprimare dar nu putem crede si nici accepta ca dumneavoastra sunteti la curent cu ceea ce ni se intampla noua, pensionarilor militari, noua, militarilor in rezerva si in retragere, noua, Armata de rezerva a Tarii, noua cei care ne-am pus, prin juramant zeci si zeci de ani viata zalog pentru linistea Tarii si a Poporului nostru.
Si intrucat banuim ca structurile special constituite ca sa gestioneze si bunastarea noastra nu prea va aduc la cunostinta realitatea si framantati fiind de ideea ca poate consilierii dumneavoastra nu vor sa va tulbure informandu-va despre problemele noastre ne-am hotarat noi sa ne asumam aceasta sarcina si sa va scriem aceasta scrisoare pentru a va aduce la cunostinta unele lucruri pe care avem convingerea ca imediat dupa ce le veti afla veti dispune solutionarea urgenta a tuturor problemelor care chinuie o mare parte dintre subordonatii dumneavoastra.
Domnule ministru, pensionarii militari au iesit sa-si strige necazurile in starda…
Domnule ministru, pensionarii militari sunt nevoiti sa-si caute dreptatea prin tribunale…
Domnule ministru, pensionarii militari au ajuns sa se umileasca pe la usa unor politicieni care nu au nici cea mai mica idee despre ce inseamna viata militara…
Domnule ministru, pesnionarii militari au ajuns sa se invrajbeasca intre ei pentru ca fostii comandanti au pensile mai mici de cateva ori decat media pensiilor actuale ale pensionarilor mai tineri din unitatile pe care le-au comandat ani si ani…
Domnule ministru, pensionarii militari proveniti din ministerul pe care il conduceti au ajuns sa se uite cu invidie la pensionarii militari proveniti din alte structuri deoarece casele lor de pensii interpreteaza aceeasi lege in favoarea si nu impotriva lor asa cum fac cei din ministerul condus de dumneavoastra…
Domnule ministru, pensionarii militari au ajuns sa astepte ani de zile pana cand sa primeasca un raspuns la o contestatie depusa la Casa de pensii… pentru unii l-au primit… urmasii…
Domnule ministru, pensionarii militari au ajuns sa fie umiliti de cei care pana nu de mult le dadeau onorul la intrarea pe poarta unitatii…
Domnule ministru, pensionarii militari au ajuns sa se uite… lung dupa medicamentele gratuite prevazute de lege…
Domnule ministru mai sunt multe, multe altele pe care suntem nevoiti sa le strigam zilnic si pe care, din pacate nu le aude nimeni, nici dumneavoastra de altfel dar…
Domnule ministru, pensionarii militari au ajuns sa mearga in Capitala Europei si sa-si strige disperarea si neputinta in fata sediilor NATO si UE…
Domnule ministru, ati avut cunostinta de toate acestea?
Noi, acesti subordonati ai dumneavoastra pe care se pare ca nu-i prea aveti la suflet speram ca nu pentru ca nu ne vine a crede ca cel care ar trebui sa ne conduca in lupta daca, Doamne fereste ar suna maine goarna stie si accepta umilintele la care suntem supusi zilnic.
Domnule ministru daca totusi ati stiut toate aceste lucruri si nu ati putut face nimic pentru ca ministerul si Armata romana se confrunta cu probleme mult mai mari veniti in fata noastra si spuneti-ne-o de la barbat la barbat si va asiguram ca Armata de rezerva va intelege si va veni urgent alaturi de dumneavoastra ca sa va sprijine in rezolvarea problemelor, dar…
Domnule ministru daca ati stiut, nu au fost motive de genul celor tocmai invocate si nu ati facut nimic… uitati-va in oglinda si intrebati-va daca nu cumva locul dumneavoastra este in alta parte si nu in fruntea unei ostiri care de-a lungul secolelor a ingrasat cu oasele si sangele ostasilor ei fiecare palma din glia stramoseasca ca sa o apere si sa v-o dea dumneavoastra si colegilor dumneavoastra politici ca sa o conduceti.
Domnule ministru, noi nu va suntem dusmani… suntem poate cei mai disciplinati si mai fideli soldati pe care ii aveti si pe care va puteti baza si acum, in vreme de pace dar mai ales la vreme de… necaz… si va rugam sa nu uitati asta atunci cand cu… detasare dati pagina la informarile pe care stim sigur ca le primiti zilnic, pentru ca multi ani am fost noi cei care le intocmeam si in care gasiti informatii legate despre ce au ajuns sa mai faca subordonatii dumneavoastra pensionari militari ca sa-si obtina o bruma de drepturi catre care aspira nu din lacomie ci pentru ca li se cuvin.
Cu speranta ca veti auzi strigatul nostru si ca veti dispune cele mai urgente masuri pentru remedierea celor semnalate, pensionarii militari va prezinta onorul!
Gachi David
Comentarii
Trimiteți un comentariu