Deja cred ca era clar ca nu voi putea trece prea
usor peste acei ani...
Prima mea unitate, pe langa inerentele episoade
cazone si "sejururile" in Capul Midia a mai insemnat si tragerile
periodice in poligonul Asuluk...
Haideti sa va spun, in cateva cuvinte ce insemnau
acele trageri...
Incepeau cu cu o noapte "alba" in cazarma
si cu o deplasare pe la ora unu catre Rampa Militari sau Cotroceni, cum mai era
numita in acele vremuri unde trebuia sa imbarcam tehnica pe garniturile CFR,
altfel spus pe vagoanele de marfa autohtone pe care timp de cateva zile
calatoream catre granita cu actuala Republica Moldova, fosta URSS din acele
vremuri si pentru ca in vasata uniune liniile ferate se incapatinau sa aiba alt
ecartament decat cel de pe la noi, dupa ce ajungeam la Socola trebuia sa facem,
transbordarea, adica sa scoatem tehnica de pe vagoanele noastre si sa o mutam
pe vagoanele lor... de... eram in Tratatul de la Varsovia si chiar daca nu ne
potriveam la ecartament ne potriveam la conceptii si la gandire, iar daca aveam
noroc si de vre-o ploaie de vara...
Si uite asa dupa cateva zile ajungeam la Iasi, mai
precis la Socola unde era locul de transbordare pe vagoanele cu ecartament
rusesc, dar nu va inchipuiti ca cele cateva zile erau asa... o plimbare de
agrement... Nici intr-un caz, era o deplasare care i-ar fi putut parea cu
incetinitorul si unui melc bolnav de guta... adica, cu alte cuvinte, daca am fi
plecat pe jos, inpingand tehnica poate am fi ajuns mai repede... dar stiti ce
este culmea, la vremea aceea acceptam totul asa cum era si poate era mai
bine...
Ajungeam cu chiu cu vai la Socola... urma o munca
greu de descris, cert este ca dupa vreo trei zile eram cu tehnica pe
platformele rusesti si asteptam sa plecam... dulce asteptare... si lunga, nu
gluma... Cand plecam, mare bucurie, treceam mai intai pe pamantul Moldovei lui
Stefan si prima oprire era la Chisinau, mare urbe ruseasca si imensa metropola
romaneasca, chiar daca numai in sufletele noastre... cert este ca primul
contact cu Chisinaul pentru mine si nu numai a insemnat contactul cu imaginea
sfantului Stefan cel Mare si cu a tuturor celorlalti farati ai nostrii aflati
in mare suferinta...
Apoi urmau sute de kilometrii intr-un leganat
continuu si monoton de tren cu scurte opriri in niste localitati obscure pe
care deabea tarziu le-am identificat pe hara lumii dar care ne aminteau in
fiecare moment ca nu mai suntem in Romania materna ci suntem intr-un taram
total strain si chiar daca localnicii nu erau cu mult diferiti fata de noi,
amprenta conducatorilor de la Kremlin plutea in aer si indiferent ce am fi
facut noi nu reuseam sa scapam de spectrul acesteia...
In "vagonul de cusete" pentru ca exista si
asa ceva viata nu era de loc monotona, in afara colegilor care erau de serviciu
ceilalti ne luptam cu caldura infernala, cu lipsurile de tot felul si, in mod
deosebit cu dorul de cei de acasa. Scurtele opriri pe timpul carora uneori "aveam
voie" sa ne plimbam prin magazine si sa cautam lucruri pe care nu le gaseam
la noi acasa reprezentau pata de culoare a ternei deplasari.
Intr-un tarziu ajungeam si dupa ce debarcam tehnica
urma o deplasare infernala printr-un desert imens dar care la capatul a peste
60 de kilometrii se incheia in vestitul Poligon Asuluk.
Aici, in ciuda tuturor asteptarilor noastre
pesimiste lucrurile nu aratau asa de rau, poligonul avea un asa zis Orasel
Militar unde am intalnit lucruri care au mai atenuat putin din aleanul nostru
de casa, pur si simplu ca acolo locuiau familiile militarilor care lucrau in
poligon.
Ce-a mai nefasta experienta a constituit-o o furtuna
de nisip. In cateva zeci de minute toate orificiile, indiferent de stratul de
haine cu care erau acoperite au fost umplute de un nisip fin, rosiatec de care
cu mare greutate am reusit sa scapam, ca sa nu mai vorbim de cata bataie de cap
am avut dupa aceea ca sa curatam tehnica si sa o aducem la parametrii normali.
Tragerea propriu zisa era un spectacol maret, mai
putin pentru noi, transmisionistii care dupa ce intindeam circuite de zeci de
kilometrii prin desertul arzator nu mai eram buni de nimic, cadeam ca mustele
si doar cei mai rezistenti mai puteau gusta specatacolul rachetelor zburand si
doborand tintele.
Iar dupa tragere filmul se derula invers...
Strangeam tehnica si zecile de kilometrii de cablu, faceam marsul de peste 60
de kilometrii prin desert imbarcam tehnica si apoi mii si mii de kilometrii
prin vasta uniune catre casa.
Doamne ce simplu si ce usor pare acum dar cand ma
gandesc ca am participat de vre-o trei ori la acest supliciu simt cum mi se
increteste pielea pe spate ca sa nu mai spun de cei care aveau deja la activ 7
- 8 astfel de misiuni.
Da dragi politicieni, cam asa se scria istoria in
acele timpuri si stiti ce e culmea si atunci era o clasa politica ce se impauna
cu rezultatele obtinute de noi in acele conditii infernale pentru ca la vremea
aceea eram printre cei mai buni, daca nu chiar cei mai buni rachetisti din
intreg Tratatul de la Varsovia iar ei, ca si voi de altfel se bucurau de tot
ceea ce faceam noi in timp ce noi eram mereu pe locul doi... dar stiti ceva?
Voi sunteti mai rai ca cei de atunci pentru ca ei ne pastrau drepturile intacte
si ne apreciau fie numai si prin faptul ca nu-si bateau joc de noi asa cum
faceti voi acum...
Gachio David
Comentarii
Trimiteți un comentariu