Apel din suflet catre prieteni...

In ultima perioada mi-am legat soarta de un grup de camarazi care, contrar mersul lucrurilor incearca sa uneasca la un loc toti pensionarii militari pentru a reusi astfel sa devina o forta de care, de voie de nevoie actuala clasa politica sa tina cont atunci cand face jocurile si cand imparte cu mare partinire bugetul astfel incat sa obtina cat mai mult beneficiu politic, evident ca in detrimentul celor care, de buna credinta fiind astepata, la locul lor, nu beneficii neaparat materiale nemeritate ci o recunoastere a meritelor care li se cuvin pentru ca intotdeauna s-au lasat pe ei si pe ai lor si au sarit ca sa le fie bine celorlalti.

Acum am ajuns sa ma uit in stanga si-n dreapta si sa ma sprijin pe alti colegi si pe alti camarazi care sunt la fel adevarati cu cei care mi-au fost alaturi timp de patru zeci de ani de cariera militara dar, nu pot sa nu ma intorc in timp si sa ma intreb ce s-a intamplat cu cei care mi-au fost alaturi la bine si la rau ani la randul si care acum ajunsi la varsta senectutii, la varsta intelepciunii, la varsta la care gandurile lor trebuie sa fie mai mult la greutatile si la anii care au fost nu la cei ce vin si care, blazati accepta tot ceea ce o mana de neoameni le pune in fata, accepta tot ceea ce o mana de parveniti le pregateste pentru copii si pentru nepoti, accepta tot ceea ce o clasa politica plina de putregai si de puroi cladeste pentru Patria si Natia lor pentru care ei si-au dat si tineretea si viata si sanatatea si multe, multe alte lucruri...

Am in minte si mi-as dori sa fie alaturi de mine zeci si zeci de colegi din Liceul Militar, zeci si zeci de colegi alaturi de care am trait printre Obcine acei ani care ne-au format pentru o viata cu totul si cu totul diferita de cea pe care am ajuns sa o traim acum cand in loc sa ne aplecam asupra a tot ceea ce este frumos, asupra a tot ceea ce inseamna nepotii nostrii si chiar asupra inerentelor probleme de sanatate care au aparut odata cu trecerea primaverilor noi trebuie sa iesim in strada la pichetari sau la mitinguri ca sa-i sensibilizam pe decidenti sau sa umblam prin tribunale ca sa asteptam cu mana intinsa de la niste magistrati indoielnici o dreptate evidenta dar pe care o s-o primim sau nu in functie de toanele unuia sau altuia.

Si ma mai gandesc ce bine ar fi sa fie langa mine fostii mei camarazi din Scoala Militara. Fostii camarazi alaturi de care ma instruiam in Poplaca si pe la Valea Sapunului si in mana carora as fi putut sa-mi pun viata fara a-mi fi frica de vreo tradare sau de vreo moarte timpurie dar care acum, impovarati de suferinta pricinuita de o clasa politica total ostila tuturor valorilor nationale isi petrec anii prin toate colturile Tarii asteptand poate o goarna care sa cante "Desteptarea" sau  care sa ne adune pe toti intr-o singura suflare asa cum se intampla acum multi ani la "Apelul solemn".

Ma mai gandesc ce bine ar fi sa-i am langa mine pe camarazii mei cu care mi-am petrecut tineretea pin corturile din Capul Midia si prin nisipurile din poligonul Asuluk unde daca nu aveai incredere totala in cel de langa tine puteai sa-ti pierzi cu usurinta atat mintile cat si viata, da, oameni adevarati, oameni invatati cu greutatile si cu lipsurile de zi cu zi si mai ales cu privatiunile unei vieti lipsita de tot ceea ce acum nu lipseste nici celui mai amarat cetatean.    

Imi vin apoi in minte anii petrecuti in Academia militara, ani petrecuti langa niste camarazi aparte, niste camarazi care aveau deja o mare experienta in viata militara dar care nu pierdeau nici o ocazie ca sa transforme un moment de tensiune si de incordare psihica intr-o gluma de bun simt cu ajutorul carora toti ne aminteam ca nu suntem masini ci suntem oameni sensibili la frumos si la o vorba de duh si pe care daca i-as avea acum pe toti langa mine asi simti ca pot muta si muntii din loc.

Tare asi vrea sa ma pot sprijini si pe transmisionistii mei impreuna cu care dovedeam si ploaia si gerul si reuseam sa asiguram legaturile unor adevarati conducatori de ostiri, oameni care acum se afla la randul lor in suferinta pentru ca niste politicieni lipsiti de orice patriotism isi bat joc si de Tara si de Popor si de Armata Tarii.

Dar de mare folos mi-ar fi sa-i am alaturi pe oamenii cu care am interactionat in a doua jumatate a carierei mele. Niste oameni pentru care superlativul nu reprezinta suficient. Niste oameni care au aratat strainilor ca Armata romana a fost, este si va fi si care indiferent de conjuctura politica interna si externa in care au actionat nu au cedat in fata presiunilor de orice fel si in orice situatie au ridicat tricolorul la nivelor celor mai inalte stindarde de pe mapamond.

Da, pot spune ca sunt un om fericit, un om care a avut privilegiul unei indelungate cariere militare in preajma unor adevarati eroi nationali, unor adevarati eroi carora, din pacate actula clasa politca le-a harazit doar rolul unor bieti pensionari militari buni doar sa se confrunte cu bolile si cu lipsurile de zi cu zi si asta in contextul in care doar o mica parte dintre reprezentantii clasei politice contemporane s-ar putea ridica pana la nivelul pe care il au acestia.

Dragi fosti colegi, dragi fost camarazi, dragi prieteni alaturi de voi mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii mele si sunt mandru de acest lucru dar acum apelez la voi, la colegialitatea voastra, la camaraderia voastra, la prietenia voastra sa-mi mai fiti odata alaturi, sa veniti alaturi de mine si de ceilalti ca mine in lupta inegala pe care o ducem  cu o clasa politica abjecta care isi bate joc de tot ceea ce este sfant in Tara asta si sa reusim impreuna sa avem un cuvant de spus astfel incat cei care acum isi bat joc de toti si de toate sa priveasca la noi cu respectul pe care il meritam si sa nu mai poata niciodata sa tarasca in mocirla Patria si Poporul pentru care noi am facut toate sacrificiile posibile.       

Gachi David