Drum bun Cristi!

Zilele trecute am primit o veste extrem de trista, unul dintre colegii mei de clasa din cei patru ani de liceu petrecuti la Liceul militar "Stefan cel Mare" din Cmpulung Moldovenesc  a pierdut lupta cu o necrutatoare boala si a plecat catre Oastea din Ceruri. Fara voie o lacrima fierbinte mi-a izvorat din ochi iar in minte am rostit o rugaciune catre Bunul Dumnezeu ca sa-i ierte toate cele lumesti si sa-l aseze in dreapta unui pluton de osteni vrednici cu care sa-si petreaca in buna intelegere vesnicia.

Apoi au inceput sa mi se invalmaseasca in minte imagini peste imagini si chiar filmulete peste filmultete cu ce a insemnat Cristi Ciobanu pentru noi, elevii din plutonul 5 din compania a 2-a din batalionul 1 cei care intre anii 1976 - 1980 am crescut impreuna, cei care copii fiind paseam stingheri pe holurile liceului in toamna lui 1976 si care dupa patru ani, plecam catre viata aproape barbati.

Au fost niste ani grei, plin de suferinta unor copii plecati parca prea repede din mijlocul familiilor, lipsiti de ocrotirea parintilor, aruncati mult prea de timpuriu in valtoarea vietii iar in tot acest tumult a existat un singur sprijin, colegii... Atunci s-au legat niste prietenii unice, prietenii care au tinut o viata si inca mai tin. Chiar daca nu ne-am auzit cu anii atunci cand suna telefonul si la capatul lui vezi cu ochii mintii un fost coleg de clasa iti vin in minte instantaneu acei ani si simti cum te cuprinde un fior de bucurie numai la gandul ca vorbesti cu cineva care ti-a fost alaturi pe drumul catre adolescenta si iti doresti ca acele momente sa se prelungeasca parca la infinit.

Cristi Cionbanu, Baba asa cum il alintam noi colegii de clasa a fost un copil aparte. Venit de pe malul Bahluiului inca de la inceput ne-a cucerit pe toti. Era o fire extrem de sociala si de vesela, indiferent de situatie el nu putea sa fie serios. Pornind de la desteptare, si stiu foarte bine acest lucru pentru ca am fost colegi de dormitor mai tot timpul Cristi incepea sa imparta voia buna la toti colegii. Si fiecare isi primea portia...

Incepea cu Marin Stamate, trecea pe la Costica Robu, la Ionel Cazan statea foarte putin pentru ca Ionel impunea inca de pe atunci ceva mai mult respect si se oprea invariabil la Costica Borcan cu care Cristii impartea cam tot ce era de impartit asfel incat noi ceilalti sa radem cu gurile pana la urechi. Iar saracul Costica, victima sigura a suvoiului inepuizabil de voie buna al lui Cristi nu facea niciun pas inapoi, ba din contra intotdeauna avea raspunsuri pe masura incat noi, spectatorii din paturile vecine uitam de gandurile care peste noapte zburasera catre case si incepeam ziua cu zambete in ochii din care deabea se zvantasera lacrimile.

La inviorare, pe sectorul exterior si la sala de mese lucrurile aveau acelasi curs numai ca de asta data Costica Borcan scapa pentru ca el doar dormea cu noi nu era si in aceeasi clasa dar invariabil locul lui era luat de Marin Stamate caruia Cristii ii redirectiona din mers torentul de glume.

Poate o sa credeti ca la clasa aceste lucruri se incheiau si totul devenea mai sobru, mai exigent... Va inselati, deabea aici Cristi arata tot ce poate. E drept ca nu prea ii mergea cu Misu Bejenaru, intransigentul profesor de Chimie dar cu Danut Radasanu, stapanul orelor de fizica Cristi era in elementul lui. Ba chiar uneori avea succes si cu doamna Popa care nu de putine ori intorcea capul ca noi ceilalti sa nu-i vedem zambetul pe care vorbele lui Cristi i-l aduceau in ochi si in coltul buzelor, de trebuia sa fie severa cu noi...

Dar cel mai mare spectacole era seara, la culcare, deabea atunci urma spectacolul cel mare si nu cred ca o sa pot vreodata sa-mi aduc aminte cu exactitate de cate ori am adormit in hohotele de ras iscate de vorbele de duh ale lui Cristi.

Da, asta a insemnat Cristi Ciobanu pentru noi, cel putin asta mi l-am amintit eu, acum dupa aproape patru zeci de ani de la acei ani minunati petrecuti in inima muntilor si tare m-as bucura daca si familia sa greu incercata de aceasta despartire ar putea sa citeasca aceste randuri ca sa afle cum a rams el in memoria noastra, a colegilor de clasa de la Campulung Moldovenesc.

Drum bun Cristi, sa ai o cale lina si sa ne tii si noua colegilor de clasa locuri in dormitorul tau!  

Gachi David